Sunt momente în viață când uiți cât de puternică ești. Sunt momente în viață când primești atât de puțin,
încât ai ajuns să crezi că doar atât meriți. Sunt momente când oamenii din jur îți repetă atât de des cât
de mică ești, încât ai ajuns să-i crezi. Ei, lasă. Te-a luat doar valul.
Ai uitat cine ești, de fapt. E doar o zi proastă, nu o viață urâtă. Nu există experiențe nepotrivite, ci doar
oameni nepotriviți. Oameni care trec prin viața ta, nu să rămână, ci să te învețe ceva. Să te ajute să vezi
mai clar ce-ți dorești și ce nu. Cum e bine să fii sau nu. Care te fac mai puternică. Unii încurajându-te, iar
alții rănindu-te. Dar ai uitat de frumusețea ta, ai uitat de frumusețea unui nou început. Ai uitat că o poartă
închisă, deschide mereu alta, spre orizonturi mult mai largi. Doar trebuie să ai încredere în ziua de
mâine. Soarele răsare chiar și după cea mai lungă noapte.
Ai uitat că a fi un suflet bun într-o lume care mai mereu îți dezamăgește așteptările, nu înseamna
slabiciune, ci curaj. Nu toți sunt ca tine. A-ți păstra speranța arată cât de puternica ești, de fapt. Atunci
când vrei să crezi din nou în bunatatea oamenilor, chiar și după ce ți-au distrus vise, arată cât de
specială ești. Îți va aduce alături, în final, oamenii de care ai nevoie. Oamenii care merită să fie în
preajma ta.
Cuvintele omoară de cele mai multe ori. Și ți-e frică de ele. Ți-e frică de cei care-ți cunosc slăbiciunile și
nu vor ezita nici o clipă să le foloseasca împotriva ta. Ca pe o armă ce nu mai epuizeaza gloanțele
niciodată. Da, draga mea. Dar asta fac doar oamenii slabi. Rănesc intenționat în momentul lor de
slăbiciune, crezând că se vor hrăni, umilindu-te. Sunt oameni atât de slabi, încât calcă în picioare iubirea
pentru a avea satisfacția unor cuvinte menite să te doară. Însă o femeie puternică va alege blândețea
întotdeauna. Și când puteai să juri că te vor lăsa fără suflare, ghici ce? Fii fericită! Dacă sunt oameni ce
vor să te doboare, înseamnă ca ești cu mult deasupra lor. Și dacă le-ai răspunde cu aceeași monedă?!
Exact. Te-ai coborî la nivelul lor.
Și-atunci te aștepti să te lovești de perete, sigură că nu ai cum să-l dobori. Sigură că ai să te lovești și ai
să cazi la pământ, răpusă de durere. Dar ai uitat că în jocul tău, tu ești mingea de demolări. Dacă ai vrut
să mă izbești de perete, n-ai decât să-l privești cum se dărâmă. Tu ești cea care ramane în picioare
mereu. Nu este decât o caramidă, draga mea. O caramidă de care te-ai folosit să te clădești pe tine, ca
om. O simplă cărămidă, pusă lângă alte mii, așezate cu grijă dinainte. Și care dacă, privind în urmă,
chiar nu se potrivește, o poți strivi foarte ușor cu un ciocan. E atât de simplu. O scoți și așezi alta care
sigur se potrivește mai bine. Nimeni și nimic nu este de neînlocuit. Mai ales cand știi foarte bine ce meriți
și cine merită tot ceea poți să oferi.
Easy come, easy go. După orice furtună, de multe ori doar fundația rămâne în picioare. Și aceea ești TU.
Cărămizile le poți schimba oricând.