Ce faci? A trecut ceva timp. Ma bucur să te revăd. Nu mai e din dor, ci din recunoștință.Iubirea este, într-adevăr, oarbă. Mai ales când te încăpățânezi să vezi doar binele. Chiar și atunci când răul ți-a fost confirmat de multe ori. Iar când nu sfârșiți cu “Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!”, trecutul îți arată doar ce nu îți mai dorești pe viitor. Îți arată ce te făcea nefericită și nu puteai vedea clar. Pentru că iubeai. Pentru că vedeai dincolo de aparențe, dincolo de ce vedeau cei din jur, dincolo de ce vedea chiar el. Te lasă să vezi cu alți ochi de ce plângeai când nu erai apreciată pentru ce ești. Pentru că nu conta părerea celor din jur, ci doar a lui. Nu conta că toți te vedeau ca pe un om atââât de frumos, când el te vedea ca pe un om penibil ce trebuia schimbat.
Trecutul te făcea să crezi că e greșit modul tău de a fi, de a râde, de vorbi, de mânca, de a iubi, de a exista. Că nu erai nimic de care să fie mândru, că nu erai demnă de respectul lui.
Trecutul m-a învățat că oamenii nesiguri pe ei vor sădi nesiguranță în cei din jur, pentru confortul lor emoțional. Oamenii care nu înțeleg și un alt mod de viață decât al lor, pur și simplu îl vor considera arogant. ”Iar cei ce dansau erau considerați nebuni de câtre cei ce nu auzeau muzica”, știi ce zic? Puțini sunt cei dornici să învețe și să-și depășească condiția. Puțini sunt capabili să recunoască măcar că mai au de învățat. Iar cu înfoiatul ăsta în pene.. ce să zic? E o zicală care nu mai are nevoie de dezbatere.
Încrederea în sine este de obicei silențioasă, insecuritățile sunt cele zgomotoase.Draga mea, trecutul îți arată de ce nici nu primeai merite pentru nimic. Și te străduiai, te străduiai, și mai mult, și mai mult, până la epuizare. Până ai uitat să te mai iubești pe tine. Să trăiești pentru tine. Să faci ce iubești. Trăiai pentru el și el.. la fel. Se iubea, nu glumă! Trecutul îți arată de ce sufereai, neînțelegând de ce. De ce nu a fost niciodată suficient. Că de spus, îți spunea că te iubește, nu? Dar nu știa ce-i iubirea. Nu știa că iubirea trebuia să fie cel puțin la fel de mare ca cea pentru propria-i persoană. Că așa se lucrează într-o echipă menită să câștige pe viață. Când unul trage în jos sau nu mai are spirit de echipă și devine individualist, echipa pierde. De aia nu înțelegeai de ce mereu ești pe locul doi.Cu toată durerea, într-o zi, îți faci curaj să renunți.Multumesc, trecutule! Mă bucur că te-am revăzut.
Așa mi-am dat seama că am luat decizia corectă când am decis să merg mai departe. Așa mi-am amintit că sunt un om frumos, vesel, pozitiv. Atât de pozitiv. Și că îmi place mult să râd și să zâmbesc celor din jur. Un om împăcat cu mine. Un om care știe să se bucure de viață și să nu rateze nimic din ea. Un om îndrăgit de cei din jur, nu unul ce trebuia schimbat. Un om pe care mulți și l-ar dori alături. Ca om, ca prieten, nu ca pe o contribuție la contul lor bancar sau la o popularitate mai mare. Pur și simplu pentru că sunt EU. Un om de a cărui sfaturi, glume, fel de a fi, zâmbet, despre care am auzit de multe ori că este molipsitor, se bucură foarte mulți din jur. Și mai presus de toate, un om puternic. Capabil să o ia de la zero și să se reinventeze ori de câte ori e nevoie. Dar uitasem de asta. Ah, și cât mă durea când voiam să fii tu cel mândru de mine, și nu erai. Să-mi spui că prezența sau contribuția mea face o diferență. Și nu-mi spuneai.
Am ales atât de greșit prioritatea. Uitasem câte am de oferit, uitasem cât valorez și că merit mult mai mult de atât. Uitasem câtă energie pozitivă și iubire pot răspândi în jur și uitasem cum e să rezoneze oamenii cu asta. Ma învățasem doar cu o amăgire care doar consuma și irosea, fără să știe la ce sunt bune toate astea. Fără să știe că un râs isteric poate încheia minunat o zi grea, fără să știe că o îmbrățișare poate alunga frica, fără să știe că iubirea vindecă tot. Fiecare va învăța lucrurile astea la timpul lor, iar într-un final, nu va mai irosi culorile. Eu știam deja lucrurile astea dinaintea ta.Când iubești, îl iei pe cel de lângă tine și îl ajuți la evoluția sa, nu îl schimbi și îl umilești când nu se încadrează în tiparele tale.
Când iubești, înveți din greșeli și nu le mai repeți. Când iubești, apreciezi tot ce face celalalt pentru tine și acorzi merite, respect, nu doar ce ceri cu lăcomie. Nu le dai uitării și te comporți ca și cum n-ar fi fost niciodată sacrificii de ambele parți. Și nici nu râzi ironic când celălalt îți spune că îl doare. Aproape m-ai convins că durerea și luptele tale sunt mai mari. Dar nu sunt. Fiecare duce un razboi despre care tu nu știi nimic. Și dacă iubești, asculți. Cum și celălalt a ascultat când ți-a fost rândul, te-a sfatuit și te-a ajutat. In caz contrar, e egoism îm stare pură. Asta nu înseamnă că ai fost prea mult, ci că de fapt, ai fost prea puțin.Timpul te învață multe lucruri. Timpul vindecă. Timpul te face să înțelegi.Mulțumesc! Acum știu tot ce nu-mi mai doresc vreodata în viața mea. Uite, iar îmi curg lacrimile. Dar acum de fericire. Uitasem cum e.