Lupul a fost primul animal și a rămas și acum singurul care a înțeles că cel mai temut dușman al fiarelor
este omul. Nu e de mirare că mulți îl știu ca și simbol al libertății. Mai bine singur, decat în companie
proastă, zic. Face și pe “bufonul” pentru a supraviețui. Când apare foamea și disperul, când răbdarea își
ia tălpășița, există riscul de a fi trădat, atacat, sfâșiat și în cele din urmă confundat cu masa de prânz
chiar de foștii “tovarăși” din vechea gașcă. Pardon, haită. Trebuie să le distragă atenția cumva, nu?
Deține o totală lipsă de frică. Față de om în special. Este ușor pentru superficiali să intepreteze greșit
intenția. Toate lucrurile se desfășoară în baza unei strategii, totul decurge conform planului.
De ce aș vorbi de lup când există multe alte “personaje” mult mai periculoase, mai puternice, mai rapide.
Pentru că.. dacă l-aș personifica, ar fi un om pentru care aș avea foarte mult respect. Pentru că are
principii pe care nu și le-ar încălca nici în ruptul capului. Frumusețea unui câine cu ochi blânzi și blană
deasă, viclenia vulpii, rânjetul unui șacal și dulcețea unui enot. Cică s-ar trage din familie toate. Ar fi leul
singurul care ar putea vâna un lup din instinct nativ. Dar tot o țin pe-a mea. O fi leul sau tigrul puternic,
dar lupul nu se lasă dresat la circ. Și nici n-ar vedea frumusețea unei luni pline.