Da, nu te-am mai văzut de ceva timp. Poate ți-au mai apărut câteva riduri în colțul ochilor. Poate ți-ai schimbat modul de a-ți aranja părul și te-ai gândit să-ți lași barba să mai crească puțin. Ochii care nu se văd, se uită. Adevărat. Chiar nu mai țin minte dacă ochii tăi sunt căprui mai închis sau mai deschis. Niciodata nu priveam atent, dar mă uitam mereu prin ei ca să ajung să-ți văd sufletul. Da.. nu mi-i amintesc foarte clar, dar știu cum mă devorai din priviri, ca pe desertul preferat.
Sufletul, în schimb, nu ți l-am uitat. Nu am uitat cum m-ai iubit, nu am uitat fluturii din stomac. E de-ajuns să-ți aud numele întâmplător, prin mulțime, ca să-i simt din nou.
Nu țin minte cu ce parfum te dădeai, dar nu am uitat parfumul pielii tale. Uneori, îl simt și acum pe pernă, și nu mă lasă să dorm.
Nu mai țin minte care au fost ultimele noastre cuvinte atunci când ne-am vorbit ultima dată, dar îmi amintesc atât de clar cum sună vocea ta. Cum era nevoie să o aud doar câteva secunde și imediat răsărea soarele. Atunci știam amandoi că eram fericită.
Nu-mi amintesc dacă dimineața voiai cafeaua cu o linguriță sau două de zahăr, dar îmi amintesc cum făceai dragoste cu mine la primele ore ale dimineții. Parcă ne vedeam pentru ultima dată. De parcă nu mai exista nimic în jurul nostru.
Nu țin minte să-mi fi fost vreodată frică atunci când eram în preajma ta. Dar cu toate astea, mai mereu, inima stătea să-mi sară din piept cu cât te apropiai mai tare de mine. Nu-ți țin minte ochii, din nou, pentru ca evitam să-i privesc. Mi-i închideam ca să-ți simt buzele mai intens. Să-ți simt gustul și iubirea mai puternic.
Ochii care nu se văd se uită. Dar mâinile care s-au atins noapte de noapte, nu. Brațele care s-au strâns atât de puternic, de parcă nu s-ar mai dezlipi vreodată, la fel. Buzele care s-au sărutat zeci de ore până uitai să mai respiri, rămân acolo. La fel și două suflete care s-au legat. Care au renunțat să mai fie două, pentru a deveni unul. Ei bine, alea nu se uită niciodată.