Am auzit că ești cu adevărat puternic dacă renunți la ceva ce îți face rău, chiar dacă este tot ceea ce-ți
dorești. Trebuia să-mi recunosc dependența. Și am recunoscut și clipa în care a început să-mi facă rău.
Am zis de zeeeci de ori ”Gata!”.. pentru o zi sau două, mai mult nici că rezistam. Dar drogul te strigă, n-
ai ce-i face, te tot întorci, hipnotizat, din drum. Nici nu știi dacă e doar obisnuință sau nu, dar ceva din tine lipsește și lasă un gol greu de suportat.
Te-am lăsat prima dată și.. mi-era dor de tine dimineața, la cafea. Mi-era dor de tine și seara, lângă un
pahar de vin roșu, demisec. Pur și simplu vă cereați reciproc, iar eu, mereu la mijloc, pradă a viciilor. Așa
că am înlocuit cafeaua cu ceaiul. Însă îmi știai cealaltă slabiciune mai bine. Știai că preferam oricând
vinul, avea doar o singură condiție: ca să nu-mi păteze hainele, trebuia să-l beau dezbracată. Si când să fac promisiunea cum că ar fi ultima dată, mă trezesc că mai bag o țigară după miezul nopții, pentru că n-
am putut rezista.
Îți inundă mintea, aerul din plămâni, îți accelerează bătăile inimii, îți dilată pupilele, iar mâinile îți tremură
cumplit. Dar ce contează că te intoxici iar, ți-a fost prea dor ca să te mai abții și oricum, regretul apare
abia dimineață.
Am știut că e ultima dată, când te-am aprins, așa cum știu să o fac cel mai bine, te-am apropiat de buze,
iar dupa ce-am tras aer adânc în piept, n-am mai suportat gustul amar pe care l-ai lăsat în urmă. Mi-am
obișnuit toate simțurile cu tine, te-am inclus ca parte din viața mea. E și normal să te ceară corpul, atât de
disperat. Noroc că a început să te refuze mintea. Vreau să mă las de țigări.. și de tine.